Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Agentul Secret: Reşetnicov întristat

Agentul Secret: Reşetnicov întristat

 SIS-ul a împlinit 18 ani. Prilej de sărbătoare, dar oricine a urmărit reportajele de la TRM şi NIT a putut sesiza tristeţea de pe chipul directorului SIS, Artur Reşetnicov. Toate, parcă, treceau pe lângă el. Subalternii săi ziceau că Reşetnicov ar fi la fel de trist ca şi Gurbulea sau ca şi Papuc. Posibil, deoarece toţi se pregătesc de plecare.

Am căutat să precizăm ce „pierde” Reşetnicov, plecând. La nivel oficial, pierde un salariu foarte bun. Potrivit declaraţiei sale de venit, în 2008, Artur Reşetnicov a primit 105 832,7 lei (8819 lei pe lună) de la SIS. Marea surpriză, la capitolul venituri, o reprezintă solda soţiei sale care, „din activitate profesională” a primit 626 790,5 lei, ceea ce reprezintă 52 232 lei pe lună. În declaraţie nu se spune, bineînţeles, câte alte beneficii ratează directorul SIS, plecând din această funcţie.  De ce, dar, nu ar fi trist?